Cauta: 

Note:

Certificatele vor fi eliberate absolventilor, impreuna cu Conditiile generale pentru detinatorii de certificate si codul de conduita profesionala, care vor fi semnate si vor trebui respectate de catre acestia.

Pentru inscrierea la examene, participantii la cursuri vor completa o cerere de inscriere pentru examinare / certificare, cod C01/OCP-ARC, inclusa in prezentul program.

Participantii la cursuri se pot inscrie la examenul aferent seriei de curs urmat sau cel mai tirziu la seria de examen imediat urmatoare.

-   In cazul in care un participant nu a absolvit examenul, va fi reprogramat, la cerere, la o alta data, conform calendarului de examene. In cazul in care nu s-a promovat una dintre probe (scris sau oral), re-examinarea este inclusa in taxa de examinare platita initial. Daca nu a fost promovata nici una din cele doua probe, se va achita din nou taxa de examinare. Daca nici la o a doua examinare nu se indeplinesc conditiile de absolvire, participantul trebuie sa urmeze o noua serie de cursuri.

Participantii care au absolvit examenele, in urma validarii acestora de catre Comitetului de Certificare al OCP-ARC, vor primi certificatele corespunzatoare, in termen de 20 zile lucratoare de la data intrunirii acestuia.

Certificatele obtinute pentru MC, MM, MHS, MHC si MSI, AC, AM, AHS, AHC, ASI, CM, CSM au valabilitate de 3 ani, cu drept de prelungire a valabilitatii, in conditiile stabilite de OCP-ARC, inscrise in prezentul program (pag. 29).

Manager Sistem Canditat- MSC

  •    Absolventii examenelor Manager Sistem Calitate, Manager Sistem Mediu, Manager Sistem Sanatate si Securitate Ocupationala, Manager Sistem Siguranta Alimentara, Manager Sistem Securitatea Informatiei care nu indeplinesc conditiile de vechime si experienta mentionate vor obtine numai certificatul ARC de Manager Sistem Candidat (MC, MM, MHS, MHC, MSI - Candidat).

  •     Certificatul MC, MM, MHS, MHC, MSI - Candidat va fi retras si inlocuit cu certificatul Manager Sistem, la solicitarea detinatorului de certificat, dupa indeplinirea urmatoarelor conditii:

     - prezentarea dovezilor de studii, vechime si experienta mentionate si
-
promovarea unui examen oral prin care sa dovedeasca cunostinte la zi in domeniu.

Taxa de inlocuire a certificatului MC, MM, MHS-Candidat cu certificatul MC, MM, MHS, MHC, MSI este de 30 Euro + TVA.

Pentru mentinerea certificatelor pe perioada de valabilitate a acestora posesorii:

·          de certificate de manageri de sistem (MC, MM, MHS, MHC, MSI), trebuie sa prezinte la OCP-ARC la 18 luni ±3 luni de la data de eliberare a certificatului o recomandare din partea angajatorului sau a unei organizatii la care au dat consultanta privind competenta īn activitatea desfasurata īn domeniul pentru care au obtinut certificatul

·          de certificate de auditori (AC, AM, AHS, AHC, ASI), respectiv consultanti / consultanti seniori (CM/CSM), trebuie sa prezinte la OCP-ARC la 18 luni ±3 luni de la data de eliberare a certificatului o dovada privind efectuarea unui audit de sistem secunda sau terta parte, respectiv de implementare a unui sistem de management, pe domeniul de certificare, īn anul respectiv si un raport de evaluare din partea organismului de certificare/a organizatiei auditate/a auditorului sef/ a organizatiei beneficiare.

<<pagina precedenta   pagina urmatoare>>
© Copyright 2002 - ARC - Toate drepturile rezervate